sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Puţintică politică


"Pentru mine Romania e o fatalitate, adica m-am nascut roman si n-am cum sa ies din acest destin. Cu alte cuvinte o sa-mi iubesc tara chiar daca va fi condusa de canalii si lepadaturi si escroci. Ultimul meu refugiu e dispretul. Eu am sa-mi duc crucea de unul singur; e blestemul meu de solitar pana la capat.Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta sa judec normal o anormalitate. Eu imi sfarsesc viata urat...imi sfarsesc viata pentru ca eu nu mai am mult probabil pana voi inchide pravalia..."- Octavian Paler.

Oare ce ar spune domnul Octavian Paler daca ar mai trai? Oare ce ar spune daca ar vedea oamenii stransi in Piata Universitatii, stand in frig si in ploaie, strigandu-si durerile, care oricum par a nu fi bagate in seama? Oare ce ar spune despre jandarmii care lovesc oamenii in varsta si femeile insarcinate? Au trecut mai mult de sapte zile de la inceperea protestelor si oamenii sunt ignorati, la fel cum au fost si pana acum. Se presupune ca un conducator al statului ar trebui sa ii fie fidel poporului sau, care l-a votat si a avut incredere in el. Dar mai exista oare dreptate, undeva in lumea asta? Dar frica? Frica de Dumnezeu? In putinii mei ani de viata am ajuns la concluzia ca roata se intoarce si abia astept sa vad ce le va pregati destinul acestor "canalii", ca sa il citez pe domnul Octavian Paler. Multi se tem sa vorbeasca despre politica sau pur si simplu sunt mult prea comozi ca sa se gandeasca la situatia tarii. Am vazut in ultimele zile persoane care nu acorda niciun moment acestor evenimente cruciale ale Romaniei, de parca ar sta intr-un balon de sticla, protejati de tot ce se intampla. Ei bine, nu este deloc asa! Putem privi in jur, la parintii nostri, la familiile noastre care se descurca din ce in ce mai greu si ne putem da seama ca toate aceste lucruri ne afecteaza si pe noi in mod direct. Sincer, ar trebui sa fii incostient sa nu te preocupe nimic din ceea ce se intampla. Pe langa unii trece viata si ei nici macar nu au curiozitatea sa ii arunce o privire.
Andreea G.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu